Când presus, când prejos
moare pământul. cufundat în propriul extaz, își sapă singur groapa. sunt multe gropi fără leac, fără niciun discurs funebru; în loc să dispară, se înmulțesc, iar unele cad în indiferență, nimerind într-o groapă comună, până învață gustul durerii. ploaia apasă, un murmur ascuns – ca un ecou: lacrimi și ploi, nimic altceva cad peste tot: peste pământ, peste nume care nu se întorc. nu mai știu ce mai vine din cer și ce mai vine din noi. Eli Gîlcescu 1 Dec. 2025