Ciulinul care nu uită

aud pădurea mă învârte în gol într-un spectacol cu audiență   inscripții tot mai șterse   protocol de tăcere   și nimeni pe-acolo   doar uruitul înfundat al mașinilor   pe stradă   dimineața gri   Eli Gîlcescu

nimeni şi nimic nu le-a putut vindeca sufletele torturate.   nici seninul cerului căruia li se confesau în tăcere, nici darnicul pământ căruia i se spovedeau în zi lumină, plecând în ultima lor călătorie către lumea de dincolo, fără nimic, tot aşa cum au fost luaţi şi îngropaţi în cea mai neagră groapă a existenţei lor, acoperită de ciulinii Bărăganului.   sufletele lor condamnate pe vecie să colinde în fiecare toamnă, odată cu vântul care plimbă ciulinii de colo până colo, în căutarea ciulinului care vindecă, iartă, dar nu uită.   Eli Gîlcescu, Ciulinul (în lucru)

drumul a fost lung. trenul a oprit în câmp, „bucurându-se” că nu au ajuns în Siberia.   în câmp, un ţăruş marca, printr-un număr, locul fiecărei familii.   poate că acel număr era noua lor identitate.   au luat totul de la început. şi-au săpat şanţuri, şi-au construit casă din pământ bătut, acoperită cu paie şi coceni. cu mâinile săpau puţuri pentru apă, cu mâinile frământau pământul pentru case, femeile, copiii, bărbaţii.   noaptea îşi oblojeau rănile sângerânde ale mâinilor, îşi frecau tălpile ca să scoată pământul cuibărit în bătături.   fiecare înţepătură de ciulini lăsa urme adânci. au muncit pământul străin şi s-au înfrăţit cu el.   după ani buni, şi-au predat căsuţa, deposedaţi a doua oară. au luat cu ei atât de puţin. pentru că puţin au adunat.   cel mai mult preţuiau viaţa. Eli Gîlcescu, Ciulinul (în lucru)

Arhiva Interzisă   În noaptea de Rusalii a anului 1951, 40.000 de oameni au fost treziți de patul puștii. Erau bănățeni și olteni bogați, «chiaburi», intelectuali. Au fost urcați în vagoane de vite și aruncați în mijlocul câmpului, în Bărăgan, unde nu exista nimic. Li s-a spus: «Aici veți trăi sau aici veți muri». Au trebuit să-și sape case în pământ ca să nu-i ardă soarele.” 18 iunie 1951. Cea mai mare dislocare de populație din istoria modernă a României. Stalin se certase cu Tito (liderul Iugoslaviei), iar comuniștii români trebuiau să „curețe” granița de vest de elemente „dușmănoase”. Listele au fost făcute în secret. Într-o singură noapte, 12.000 de familii au fost smulse din casele lor frumoase din Banat. Au avut voie să ia doar ce puteau căra în mâini. Au lăsat în urmă tot: mobilă, animale, pământuri, amintiri. Trenurile au mers încet, sub o căldură sufocantă, spre est. Au fost opriți în mijlocul pustietății, în Bărăgan, o zonă aridă, bătută de vânturi, plină de ciulini. Sol...

  C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Trei poeme din „Ciulinul” Prietena noastră, poeta Elisabeta Gîlcescu, lucrează acum la un ciclu, poate un volum intitulat  Ciulinul . Interesant titlu și nu fără legătură cu formula lirică adoptată aici de autoare, în opinia mea mai directă, mai epurată de figuri, de „podoabe” decît formula anterioară. Dacă am înțeles eu bine, ciclul/volumul este pus sub egida motto-ului   „Vai însă de cel care face pădurea să suspine… să plângă.”  Cum vedeți, am căutam și am găsit o expresivă poză cu un ciulin. Postez trei poeme. Succes poetei, lectură plăcută tuturor. ( Liviu Antonesei )

Chiar dacă nu am cunoscut-o aud strigătul ei ca un neastâmpăr ziua și noaptea   un tedeum nu unul ci toate   o carte fără nume pe care o știu pe de rost – ochi de ciclop așteptând să-i așeze surâsul pe frunte cu păsări și flori   când tace tac și eu   doar tu o vei auzi din nou   Eli Gîlcescu din Ciulinul (în lucru)

Chiar dacă nu am cunoscut-o o văd  într-o țară unde vina se moștenește   deportați fugăriți până unde nu-i puteai ajunge, odată cu ei    pădurea – poveste fără sfârșit ar fi avut dreptul la un sfârșit spectaculos un tedeum nu unul ci toate   o carte fără nume pe care o știu pe de rost – ochi de ciclop o floare nu de milă de adevăr   Eli Gîlcescu 25 ian. 26

  „ Vai însă de cel care face pădurea să suspine și muntele să plângă .” Totul începe aici. Omul de rând se trezește, gol pușcă, despuiat de tot ce avea, torturat psihic, doar pentru că și-a iubit pătimaș locurile unde a trăit, pământul pe care l-a muncit, pădurile pe care le cutreiera… Cu lacrimi în ochi privea fiecare colț pleșuv, replantându-l, să-l facă să rodească. Eli Gîlcescu, din  Ciulinul  (volum în lucru)

Fără să se piardă cu totul, s-a travestit în tânără mireasă. Dar n-a venit nimeni. Pentru că nu mai are nimic de împărțit.   Eli Gîlcescu , din Ciulinul (în lucru)