Ciulinul care nu uită

N u era de neascultat. Doar dăruit ă în aceeași lumină de constituire printre arhive...   într-o liniște care nu era goală – era plină de așteptare.   Nu se grăbea.   Am simțit-o din plin. Pentru că acolo nu mai era vorba de vârstă. Nici de voce. Nici de apariție.   Era vorba de legătura care nu se rupe. Cu Ciulinul și H-ul mare. Cu ceva din ei înflorind.   Eli Gîlcescu 21 mar. 26