H-ul mare

(Triptic – dinspre apus spre răsărit)

I. 11 februarie 1938

Istorie. Istorie vie.
Și nu doar regi și regimuri.

Un simplu „11 februarie 1938”
deschide o ușă mare –
o casă luminată pentru o nuntă,

o ladă de zestre,
semnături tremurate,
doi tineri care încep.

O mamă văduvă își așază fiica.
Dă pământ.

Pământ descris ca un trup
în formă de „H mare”,
hotărât prin arbori.

Legat de drumuri și păduri,
pământul începe dinspre apus,
merge spre răsărit,
atinge „Pădurea spre Scrăzi”,

un „fag cu jar vechiu”…
tot spre răsărit,
cu lipsă și spor,
până în „drumul de sub ogrăzi”.

Două capete unite.
Două familii legate printr-o căsătorie.

E o geografie a vieții,
o hartă
a unei lumi dispărute.

Eli Gîlcescu
din Ciulinul (în lucru)
21 feb. 2036

II. H-ul mare

Azi pășesc pe H-ul mare.

Printre arbori, îi simt
cum își scrutau dota –
mâini tremurânde,
act vechi,
redactat. scriitor. martor.

Fiecare cuvânt, însetat
de suferință și sacrificiu,
bate ca un clopot
din hotar în hotar.

Memoria scrie înaintea mea:
2036 –
anul în care tu vei deschide din nou lada de zestre,
moștenită din tată în fiu.

Vei citi „11 februarie 1938”,
iar pământul în formă de H mare –

încherbat,
plin de vigoare
ca la începuturile lumii –

Hartă.
Hereditate.
Hotar.

Eli Gîlcescu
din Ciulinul (în lucru)

III. Alertă de creștere

(la sădire)

Pământ bun, pământ curat,
primește-l cu legământ.
Dinspre apus spre răsărit
crească-n tihnă, neclintit.

Cireș dulce, floare-n dar,
leagă casa de hotar.
Nuc bătrân, cu umbră grea,
ține-n tine pacea mea

Rădăcină, prinde fir,
du durerea în adânciri.
Frunză, urcă spre lumină,
fă din timp o rădăcină.

Ce se pierde să rodească,
ce se duce să trăiască.
Și din tot ce-am fost odată
să se facă viață toată.

Eli Gîlcescu
din Ciulinul (în lucru)