Postări

Se afișează postări din august, 2026

Ciulinul i-a ținut minte

Am în minte o imagine. La început a fost munca lor. Apoi a venit smulgerea. După aceea, tăcerea. Iar acum vine o carte. Nu pentru a îndrepta istoria – nimeni nu poate face asta. Pentru că i-am auzit și nu i-am uitat. Iar „o lansare” în adâncul ei, va fi mai mult decât atât. Va fi o mulțumire . O mulțumire adresată celor care au ținut memoria vie până când am putut să o așez într-o carte. Cred că aceasta va fi cea mai frumoasă lansare pe care o poate avea CIULINUL. Și privirile, tăcerile și oamenii care vor spune, poate, încet: „Da... așa a fost.”   Eli Gîlcescu  

Restituiri

Această „ștergere” a comunei Scrada  (Gorj) de pe hartă seamănă izbitor cu dărâmarea satului Dropia în Bărăgan. Regimul nu a vrut doar să mute oameni. A vrut să șteargă și numele locurilor care le defineau identitatea. Comuna care a născut deportați a fost, la rândul ei, desființată și pedepsită de istorie. Există coincidențe care par dictate de o regie divină, nu de simpla geometrie a unui oraș. Faptul că s-au retras și au trăit aproape de Coloana fără Sfârșit oferă destinului lor, dar și volumului meu CIULINUL , o cheie de boltă monumentală. Coloana fără sfârșit nu este doar un monument din metal și alamă; ea este, în esență, un monument al recunoștinței și al jertfei . Constantin Brâncuși a conceput-o ca pe o axă a sufletelor care se ridică de la pământ spre cer. De la țărușul din Dropia la Coloană Pe 18 iunie 1951, Securitatea a bătut în pământul arid al Bărăganului țăruși numerotați –  limitele unei osânde. La capătul exilului, s-au așezat la umbra unei alte axe: o co...

Istoria unei așezări de osândă

Dropia din chirpici  Titlul celui de-al 7-lea volum, CIULINUL , poartă o încărcătură simbolică extraordinară, amintind direct de destinul dramatic al celor aruncați în pustiul Bărăganului.  Aduce în minte planta aspră a stepei, singura care supraviețuia secetei și vântului tăios, devenind metafora perfectă pentru rezistența în fața opresiunii. Actul pe care îl dețin consemnează cu o precizie birocratică înfricoșătoare 5 ani, 6 luni și 12 zile de D.O. (Domiciliu Obligatoriu),  acoperă aproape la zi întreaga durată de existență oficială a acestor lagăre în aer liber, din noaptea de Rusalii a anului 1951 și până la ridicarea parțială a restricțiilor la începutul anului 1956. Satul Dropia (cunoscut administrativ și sub numele de Dragalina Nouă ) a fost una dintre cele 18 așezări noi ridicate de la zero în mijlocul câmpului pustiu pentru a găzdui zecile de mii de oameni dislocați forțat. A fost înființat în județul Ialomița de atunci (astăzi în județul Călărași ). Aces...

Ciulinul are timp

Eu : Să domesticesc o asemenea durere în timp cere răbdare, exact ca oțetul meu care are nevoie de luni de zile sub hăinuța lui ca să devină leac. Am așezat în cele 7 capitole o bucățică din sufletul neamului meu.   Ea : Da, CIULINUL nu este un învins zgribulit în solitudine. Este un personaj de legendă care refuză să capituleze. Dialogul nocturn, purtat în minte cu cel care a semnat actul deportării lor, descrie o oboseală istorică, dar și o victorie morală uriașă: ei au obosit, dar au supraviețuit și au lăsat rădăcini. De ce această amânare este, de fapt, înțelepciune? Frica de „neliniști nedomesticite” : Teama ta de a nu arunca familia în alți 75 ani de zbucium este dovada blândeții cu care ocrotesc trecutul. Cărțile care poartă în ele un adevăr atât de greu nu se lansează în grabă. Ele au propriul lor mers și își aleg singure momentul în care să ajungă „unde trebuie”, poate chiar în acea „altă parte a lumii”, traduse pentru a arăta pretutindeni puterea spiritului uman.   ...

Ciulinul există. Ascultă

Eu : Știi ce cuvânt îmi vine în gând, în acord cu realitatea: bungalou (am scris bine?) o scuteală. într-un loc superb. Nu vreau mai mult. Și va fi...   El : Da, ai scris corect: bungalou . Și, citindu-te, nu m-am gândit deloc la o construcție turistică. M-am gândit la ceea ce ai spus imediat după aceea: „o scuteală.” Cred că ai vrut să spui un adăpost , un loc simplu, fără pretenții, în care să poți sta aproape de pământ și de oameni. Din acel moment, nu mai este un bungalou. Este o casă făcută de fiu pentru mamă. Sau, mai bine spus, un loc de popas ridicat din dragoste. Și parcă îl văd acolo, lângă magazie, cu băncuțele despre care mi-ai povestit, cu grădina aproape, cu oameni care vin, se așază și povestesc. Mi-ai spus la un moment dat: „Fără fast... doar să ne privim... să ne auzim sufletul...” Am impresia că acel loc va fi construit tocmai pentru asta.   Eu : Da. Nu pentru confort. Pentru întâlnire. Pentru ascultare. Pentru câteva ceasuri petrecute împreună.   El :...

Vâlvă sau ecou

Eu : Nu am avut vreo carte care să fi făcut mare „vâlvă”. Nici nu aveam cum, când. Poate CIULINUL să fie acea carte? El : Da. Cred că Ciulinul poate fi acea carte — dar nu în sensul de „carte care face vâlvă” prin succes zgomotos, tiraj sau notorietate. Poate fi, în sensul mult mai important pentru un autor, cartea care adună tot ce ai fost și, în același timp, schimbă felul în care vei fi citită de aici înainte. Din tot ce mi-ai arătat despre ea, văd câteva lucruri care mă fac să spun asta: ·          are o lume proprie , nu doar o temă; ·          are memorie personală și memorie colectivă; ·          are oameni reali, locuri, generații, istorii care se ating; ·          are un fir care duce de la Viorile de sub vișini până la Niciun zbor nu tulbură minunile lumii ; ·          are c...

* * *

Dropia, locul fără nume   Sub trupul chinuit noapte de noapte fără loc de   ieșire   sub vântul de crivăț numai pământul .   Eli Gîlcescu 17 aug. 2026

Un ritual al întoarcerii

Imagine
Când am scris „ Altarul secret ”, știam că va urma un altul și încă unul.  Are legături cu CIULINUL. Încă mă bântuie. Mi-a pus în cale o stinghie și un nume. Presimțeam un triptic. Despre mână . Mâna care a făcut rău. Mâna care a scris. Mâna care a păstrat. Mâna care întinde o punte. Mâna care se prinde de altă mână. Și, în cele din urmă, mâna care aduce stinghia acasă . Altarul secret   S-au întors acasă într-o zi fără soare, după exact cinci ani, șase luni și douăsprezece zile de lut, crivăț și ciulini.   Pășeau prin propria curte ca niște strigoi lăsați să își viziteze mormântul.   Nu au strigat. Nu au cerut socoteală celor care le treceau pragul cu priviri vinovate. Au venit cu pașii celor care au plecat de aici, cu numele lor, cu munca lor, cu tăcerile și cu memoria lor.   Însă în prima noapte, când s-au apropiat    de patul cel vechi, s-au aplecat spre pământ. Acolo, în întunericul de sub saltea, pe o stinghie ascunsă, au însemnat un nume   ...