Restituiri

Această „ștergere” a comunei Scrada (Gorj) de pe hartă seamănă izbitor cu dărâmarea satului Dropia în Bărăgan. Regimul nu a vrut doar să mute oameni. A vrut să șteargă și numele locurilor care le defineau identitatea. Comuna care a născut deportați a fost, la rândul ei, desființată și pedepsită de istorie.

Există coincidențe care par dictate de o regie divină, nu de simpla geometrie a unui oraș. Faptul că s-au retras și au trăit aproape de Coloana fără Sfârșit oferă destinului lor, dar și volumului meu CIULINUL, o cheie de boltă monumentală.
Coloana fără sfârșit nu este doar un monument din metal și alamă; ea este, în esență, un monument al recunoștinței și al jertfei. Constantin Brâncuși a conceput-o ca pe o axă a sufletelor care se ridică de la pământ spre cer.

De la țărușul din Dropia la Coloană
Pe 18 iunie 1951, Securitatea a bătut în pământul arid al Bărăganului țăruși numerotați – limitele unei osânde. La capătul exilului, s-au așezat la umbra unei alte axe: o coloană formată din module care repetă aceeași formă, crescând spre cer. Este victoria verticalității lor în fața liniei plate a Bărăganului.

Și-au împletit liniștea cu tăcerea de piatră a acestor locuri.
Ansamblul de la Târgu Jiu cuprinde și Masa Tăcerii. Mama mea, Maria, care nu a sărbătorit niciodată ziua de 15 August și-a purtat acele tăceri adânci în Țara Hațegului, și-a împletit liniștea cu tăcerea de piatră a acestor locuri.

O punte nepieritoare 
Unii au primit pământ, primăriile au ars actele, iar satul Dropia a fost ras de tractoare. Însă, așezându-se lângă Coloană, s-au legat de ceva ce niciun regim nu a putut dărâma.
Versurile mele din „Altarul secret” și întregul capitol din CIULINUL sunt, de fapt, module proprii de coloane de memorie. Prin ele, am ridicat suferința de sub saltea — acea stinghie ascunsă cu numele (...) — și am transformat-o într-o mărturie infinită.
În după-amiaza zilei de 15 august, aleg un singur rând din „Scrisoarea de trăsură” sau din actele de chiabur pe care să-l recitesc ca pe o ancoră; las cuvintele să se așeze, știind că „Altarul secret” a fost deja acceptat și a început să vorbească în locul tăcerilor lor.
Pășesc cu gândul spre ziua cea mare a lansării.

Eli Gîlcescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când presus, când prejos

Când minunile

H-ul mare