Și ei s-au născut acolo

 
M-am născut în anul 1953 în satul Salcâmi. (N. J.) 

Și uneori memoria vorbește prin tăcere. Tăcerea care păzește numele. (Eli G.)

Sunt născut în Dropia (care se numea Dragalina Nouă, în noiembrie 1951). 
Dacă aveți vreo poză, m-aș bucura mult... Eu am una cu familia mea și alta cu vecinii. (M. G.)

Eli Gîlcescu: Vă mulțumesc mult pentru mărturie! Faptul că v-ați născut în Dropia, în noiembrie 1951, și că aveți fotografii cu familia dumneavoastră și cu vecinii este foarte important pentru mine. 
Eu nu am fotografii, dar păstrez actele casei familiei mele; casa a fost donată în 1956.
Lucrez la un proiect despre memoria celor deportați în Bărăgan și încerc să adun, cu multă grijă, nume, locuri și mărturii. Dacă veți dori vreodată, m-aș bucura să văd fotografiile pe care le aveți și să aflu câteva lucruri despre viața familiei dumneavoastră în Dropia.

Vă mulțumesc că ați păstrat aceste amintiri. Uneori, o fotografie poate salva un sat întreg de la uitare. 

Dar Viișoara, unde m-am născut eu, nu mai există. (V. H.)
 
Eli Gîlcescu
: Da… tocmai aceste lucruri încerc să le adun. Locurile care nu mai există, dar care au rămas în viețile oamenilor.
Faptul că spuneți „Viișoara unde m-am născut eu nu mai există” m-a impresionat. Pentru mine, numele acestor locuri trebuie să rămână undeva, împreună cu oamenii care s-au născut și au trăit în Dropia, Viișoara, Salcâmi, Fundata... Dar în locul lor apar Mariana, Violeta, Marin...
Vă mulțumesc că mi-ați spus.
 
Mama mea și părinții ei au fost locuitori ai satului Dropia pentru 5 ani. Din păcate nu mai trăiește niciunul. (E. O.)
 
Am fost deportat în Bărăgan cu părinții în localitatea Iezeru. (E. B.)

Se mai numea și Cacomeanca. Aici m-am născut, în 1954. (N. S.)
 
Și eu cu sora mea, cu părinții și bunicii am fost deportați în Măzăreni. Acolo s a născut în 1954 fratele meu M. D. (V. F.)   

Ai mei părinți au fost deportați din Dudeștii Noi, în Dâlga, eu sunt născut în Dâlga. (C. R.) 
 
Părinții mei deportați din Banat în Rubla (Valea Călmățui). Eu m-am născut acolo, la Însurăței. (V. B.)
 
Și părinții mei din Dudești Noi, Banat, la Iezeru Călărași fratele meu cel mare s-a născut acolo, dar, după inundație, i-a adus la Dâlga Nouă, știu că atunci satul Iezeru a fost desființat fiind pe malul brațului Borcea. (C. B.)

În ce an a fost inundația? Și părinții mei cu sora au fost mutați la început de 1954, de la Cacomeanca la Dâlga Nouă. Eu acolo sunt născut, în mai 1954. (D. V).
La noi în casă nu s-a vorbit niciodată (cel puțin în prezența mea) despre deportare. În 1955, în octombrie, părinții s-au mutat la Mediaș. Știam că sunt născut la Dâlga dar făceam legătura cu faptul că mama era din Călărași (unde tata, basarabean, s-a refugiat în aprilie 1954). De la Călărași s-au mutat la Teremia Mare, de unde au fost deportați. Până să apuc să-mi pun întrebări, tata a murit în 1991. Mama, într-un fel sau altul, mi-a ocolit întrebările... apoi, a murit. Sora mea, avea trei ani la deportare, 6-7 la plecare. Ține minte niște imagini. Eu mă agit mai mult cu întrebări de vreo 7-8 ani. Pic cu pic, mai aflu câte ceva... Eu sunt născut, din ce îmi spune sora mea, în locuința anexă a conacului lui Cămărășescu. Nu am fost niciodată la Dâlga. Și nu cred că voi mai ajunge... (D. V.)
 
Și ai mei – bunicii, părinții și fratele (născut pe 29 mai l951) din Ostrovul Corbului, Mehedinți. (G. P.)
 
Ai mei părinți, bunici și cei 2 frați, au fost in 18 Iunie 1951 deportați din Sânpetru Mare în Giurgenii Noi acum Răchitoasa, unde în 1952 mama m-a Născut. Am primit voie să ne întoarcem, abia în 25 Decembrie 1956. In casa noastră erau ceva birouri ale Colectivului, așa că bunicii, precum și tata, mama și noi 3 frați, am primit voie să ne cazam doar în grajdul cailor, nicidecum în casa noastră, din care toate bunurile noastre, le-au împărțit vecinii între ei, imediat ce pe ai mei i-au dus la gară. Ani buni, după ce ne-am întors, zăream pe la unii vecini lucruri din averea părinților, dar și a bunicilor mei. (B. L.)
 
Și părinți mei cu fratele mai mare din Dudești în Baragan fratele mijlociu și eu m-am născut în Bărăgan. (E. T.)
 
Știți ceva de noul cimitir în Zagna?
Unde au fost îngropați.
Răposați.
Bunicii mei Barbu Andrei și Maria au decedat în 1952 și 1953.
Dar nu pot găsi unde au fost îngropați?
Vă rog frumos.
Vreau o schiță cu poziția cimitirului. (M. B.)
 
Eu am stat în Mărculești și veneam cu părinții la Viișoara (satul nou) la biserică și apoi la fam. G. la masă.
Un sat curat cu oameni primitori. Amintiri.
Sunt născută în 55. (A. C.)
 
Sunt născută la Ezeru în mai 1954. (M. M.)

Sofia T. – deportată la Dropia, își amintește că „deportații au amenajat o biserică în casa unui deportat. Nu avea decât dotări primitive și un preot dintre ei, dar oamenii veneau cu conștiinciozitate și pioșenie, ca la un locaș de cult adevărat. Nici cimitir nu a existat de la început, dar cam din al treilea an s-a împrejmuit cu un val de pământ un perimetru destul de mic, la extremitatea de sud a satului și locul acela a devenit cimitirul”.
 
Tatăl meu îmi povestea că erau numiți ,,nepoți ai lui Tito”. Nu era niciunul chiabur, chiar dacă a fi fost chiabur, pe atunci, era doar un om muncitor, mai răsărit decât ceilalți, care nu tăia frunze la câini. În ziua de azi, ar trebui să-i consideram pe mulți, chiaburi, dacă ar fi să ne raportăm la ce dețin, de unde le dețin și la câți argați au pe ,,plantație”. Dar, trăim alte vremuri! Deportarea din Banat a fost o nenorocire, pe care, cei care au trăit-o, au simțit-o ca pe o hăcuire a sufletelor lor. Exact, așa, a fost! Îmi amintesc cum, tata, la un proces împotriva statului român, i-a spus judecătoarei, în lacrimi... ,,eu nu vreau nimic, dați-mi voi copilăria, înapoi! Dați-mi voi sufletele pierdute din cauza mizeriei pe care am trăit-o,... mama, un frate, un nepot de numai 6 luni...”. A amuțit, dna judecătoare, și nici nu a putut să facă mai mult...
Să le dea statul român, pentru că și atunci era statul român, și exact ca la succesiune, moștenești și active și pasive, și debite și credite, și aici trebuie să răspundă și să le dea copilăria și viața furată înapoi! (L. B.)
 
E. Gîlcescu: Vă mulțumesc mult pentru mărturii!
Eu nu am fotografii, dar păstrez procesul verbal încheiat în anul 1956 de către președintele Sfatului Popular al Comunei Dropia (D. C.) și șeful postului de miliție Dropia (V.T.I.)

Iar Altarul secret adună ceea ce vine spre el.
Nume. Locuri. Fotografii salvate. Case care au fost.
Copii născuți în sate care nu mai sunt.
Și, mai ales, vocile celor care încă pot spune: „eu m-am născut acolo.”
Și uite ce se întâmplă acum: Bărăganul începe să se umple din nou – cu nume. 

Niculina. Ion. Cristiana. Marin. Mariana. Emil. 
Nelu. Mircea. Cristi. Vera. Violeta. 
Dan. Eugenia, Minodora, Latici, 
Mihai, Emanoil. Elisabeta. 
Valeria. Gușilă...
Nelu

Eli Gîlcescu
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când presus, când prejos

Când minunile

H-ul mare